Ce probleme genereaza paradisurile fiscale? – III


Conținut

De ce paradisurile fiscale sunt o problemă?

Care ar fi unele din consecințele nocive ale paradisurilor fiscale?

„Miliardele atrase de paradisuri fiscale afectează deopotrivă națiunile care trimit și primesc”: Nicholas Shaxson


Societatea, în general, are percepția că paradisurile fiscale nu ne afectează zi de zi și pe fiecare individual, ci că este o problematică specifică doar companiilor bogate și mari, dar de fapt nu este așa.

       De ce paradisurile fiscale sunt o problemă?

Paradisurile fiscale sunt un element cheie în distribuția inegală a bogăției lumii. Studiul întocmit de gigantul elveţian Credit Suisse din 2015,  1% din populaţia lumii deţine peste jumătate din averea globală. De partea cealaltă, jumătatea cea mai săracă a populaţiei deţine doar 1% din averea globală. La mijlocul anului 2019, estimările aceleași instituții indicau că jumătatea cea mai săracă a populaţiei deține colectiv mai puțin de 1% a bogăției globale totale, în timp ce cei mai bogați 10% dețin 82% din bogăția globală și primii 1% singuri dețin 45%.

Povara fiscală, care este evitată de companiile din acele țări în care își desfășoară efectiv activitățile economice implică faptul că acel stat nu primește acești bani sub forma de taxe și impozite la bugetul național. Prin urmare, suma de bani disponibilă pentru a satisface cerințele cheltuielilor publice este redusă.

Acest lucru nu este altceva decât că banii pe care guvernele îi folosesc pentru a asigura servicii prestate fiecărui cetățean. Pe scurt, companiile înregistrează profiturile obținute de prin exploatarea resurselor locale (umane, naturale, financiare etc.) și nu plătesc efectiv ceea ce s-ar cuveni conform legii să plătească.  Ca rezultat, apare necesitatea mobilizării fiscale a celeilalte părți a societății care nu utilizează alte jurisdicții în scop fiscal, decît cele naționale.

       Care ar fi unele din consecințele nocive ale paradisurilor fiscale?

 Paradisurile fiscale au consecințe pe mai multe niveluri și anume:

  • Deteriorarea finanțelor publice, deoarece evadarea profiturilor în paradisuri fiscale reprezintă scurgeri și o lipsă de venituri fiscale la bugetele naționale. Capitalul transferat în paradisuri fiscale sunt toate resurse care nu alimentează economiile naționale, obligând statele să își crească datoria publică sau impozitele, pentru a-și menține nivelul de cheltuieli publice;
  • O pierdere de autonomie în politicile fiscale, întrucât statele sunt presate să se alinieze la cele mai mici rate de impozitare pentru a limita evaziunea fiscală;
  • Opacitate și instabilitate financiară: pierderile pot fi anulate mai ușor, ceea ce împiedică controlul autorității de reglementare, dar și al acționarilor și al agențiilor de rating. Astfel, marii jucători financiari își pot asuma mai ușor riscuri exagerate;
  • Inechitate și injustiție: paradisurile fiscale sunt utilizate de întreprinderi și contribuabili foarte activi și bogați, care pot profita de avantajele pe care le reprezintă aceste teritorii și astfel evită să plătească impozite;
  • Motivează acțiuni infracționale: prin propunerea instrumentelor juridice care permit ascunderea originii fondurilor, paradisurile fiscale și judiciare constituie cutii negre valoroase pentru infracțiunile transnaționale.

       „Miliardele atrase de paradisuri fiscale afectează deopotrivă națiunile care trimit și primesc”: Nicholas Shaxson

Conform acestui articol publicat de Nicholas Shaxson în revista FINANCE & DEVELOPMENT | (Septembrie 2019) se indică că până la criza financiară din 2008, paradisurile fiscale erau, în general, privite ca spectacole exotice ale economiei globale frecventate de vedete, gangsteri și aristocrați bogați. De atunci, lumea a aflat două fapte îngrijorătoare:

  • în primul rând, fenomenul este mult mai mare și mai centralizat pentru economia globală decât aproape nimeni și-ar fi imaginat; și
  • în al doilea rând, cele mai mari paradisuri nu sunt acolo unde credeam că sunt.

Dacă conform estimărilor făcute (Crivelli, de Mooij, and Keen 2015; Cobham and Janský 2018) paradisurile fiscale costă pentru guverne aproximativ 500-600 miliarde de dolari, circa 200 miliarde adică circa 30% revin țărilor slab dezvoltate. Aceasta este, dupa cum srie autorul, o lovitură mai mare ca procent din PIB decât în economiile avansate, mai ales ca aceste țări primesc anual mai mult de 150 de miliarde de dolari sub forma de asistență externă pentru dezvoltare.

Companiile americane TOP 500 au deținut în 2017 în zone offshore, aproximativ 2,6 trilioane de dolari, deși o mică parte a acestora a fost repatriată în urma reformelor fiscale din SUA din 2018. Corporațiile nu sunt singurii beneficiari. Persoanele au ascuns 8,7 trilioane de dolari în paradisuri fiscale, estimează Gabriel Zucman (2017), economist la Universitatea din California la Berkeley.  De multe ori, aceste estimări sunt incerte și variază, dată fiind opacitatea informației bancare, existența unor date oficiale neuniforme și pentru că nu există o definiție general acceptată a paradisului fiscal. Deoarece principalii utilizatori corporativi ai paradisurilor fiscale sunt instituțiile financiare mari și alte multinaționale, sistemul înclină terenul de joc împotriva întreprinderilor mici și mijlocii.

Indicele global al secretului informației plasează Elveția, Statele Unite și Insulele Cayman drept primele trei jurisdicții pentru avere privată.

Conform autorului, pentru a înțelege de ce jurisdicțiile bogate sunt în fruntea listelor, trebuie sa ne imaginăm cîți nigerieni bogați ar putea păstra active secrete în Geneva sau Londra – și viceversa, – câți elvețieni sau britanici bogați ar ascunde active în Lagos (cel mai populat oraș în Nigeria: cel mai mare centru financiar din Africa). Asfel, concluzia este simplă: capitalul offshore tinde să se scurgă din țările sărace în cele bogate.  Conform autorului, atunci când o jurisdicție creează o nouă lacună fiscală sau o facilitate de secretizare care atrage cu succes banii mobili, alții o copiază sau o depășesc. Acest lucru a contribuit la o scădere dramatică a ratelor medii ale impozitului pe profit, care au scăzut la jumătate, de la 49% în 1985 la 24% în prezent.


Într-un raport publicat în mai 2013, Comisia Europeană estimează că statele membre ale Uniunii Europene (UE) ar fi private de aproape 1 trilion de euro.  Această pierdere fiscală alarmantă reprezintă, în fiecare an, un cost de aproximativ 2.000 EUR pentru fiecare cetățean european. În medie, pierderile fiscale de astăzi în Europa depășesc suma totală cheltuită de statele membre pentru îngrijirea sănătății și depășeau de peste patru ori suma cheltuită pentru educație în Uniune. În raport se menționează că “O mare parte din lichiditățile neimpozitate sunt investite în activități de tranzacționare financiară, mai degrabă decât în consumul și investițiile publice. … Un număr tot mai mare de întreprinderi și persoane fizice din Europa se află în prezent într-o situație de dezavantaj concurențial față de cele care reușesc să evite plata contribuției care le revine. Prin urmare, amploarea fraudei fiscale și a fenomenului de evitare a plății impozitelor ajunge să afecteze încrederea cetățenilor în echitatea și legitimitatea impozitării și a sistemului fiscal în general. … În plus, țările care beneficiază de programe de asistență și care și-au consolidat mecanismele de colectare a impozitelor și au eliminat privilegiile fiscale, în conformitate cu propunerile Troicii, s-au confruntat în ultimii ani cu exodul a numeroase întreprinderi mari care doreau să beneficieze de privilegiile fiscale oferite de alte țări. În cazul Greciei, Comisia a calculat că aproximativ 60 de miliarde EUR au fost transferate din Grecia în băncile elvețiene de la începutul lui 2012”.


 

Articole conexe

Leave a Comment

fifteen + 1 =