„Teoria geamurilor sparte”

Philip Zimbardo, psiholog social la Universitatea Stanford, a realizat în 1969 un experiment sugestiv care a devenit o teorie datorită muncii lui James Wilson și George Kelling. A ajuns să fie numită „Teoria geamurilor sparte”. Deşi existau constatări mai vechi, această teorie a ferestrei sparte a devenit una fundamentată ştiinţific după ce în 1982 acești doi sociologi americani au publicat un articol, care a fost apoi urmat de altele scrise de alţi autori în urma unor studii serioase.

Experimentul lui Zimbardo a constat în abandonarea unei mașini într-un cartier cu o „proastă reputație” (Bronx); o zonă săracă, periculoasă, cu o rată ridicată a criminalității în acel moment. Oamenii care au colaborat la acest proiect au lăsat vehiculul cu numărul de înmatriculare rupt și cu ușile deschise pentru a vedea ce s-a întâmplat. Și ce s-a întâmplat este că, după doar zece minute, mașina a început să fie jefuită. După trei zile nu mai rămăsese nimic de valoare în ea, a fost distrusă.

Dar experimentul a continuat: a existat o a doua parte care a constat în abandonarea unui alt vehicul identic cu cel precedent și în condiții similare, dar în acest caz într-un cartier considerat bogat și liniștit: Palo Alto, California. Și s-a întâmplat că, timp de o săptămână nu i s-a întâmplat nimic. Dar Zimbardo a decis să intervină: a luat un ciocan și a lovit unele părți ale caroseriei; și chiar unele ferestre. În acest fel, mașina a trecut de la a prezenta o stare impecabilă la a prezenta semne de abuz și deteriorare. Teoria cercetătorului a fost apoi confirmată: din momentul în care mașina a arătat o stare proastă, locuitorii din Palo Alto s-au răfuit cu vehiculul cu aceeași viteză ca locuitorii din Bronx.

Ceea ce ne spune teoria geamurilor sparte este destul de simplu: dacă apare o fereastră spartă într-o clădire, casă, cabană și nu va fi reparată în curând, imediat restul ferestrelor riscă să fie distruse. De ce se întâmplă asta? Deoarece cu acea fereastră spartă se transmite un mesaj: „aici nimeni nu are grijă de acest lucru, acesta este abandonat”. Norma socială implicită autorizează deteriorarea și maltratarea acelei proprietăți. Când se percepe că sunt permise comportamente precum furtul, deteriorarea mobilierului, vopsirea pereților etc., vandalismul crește în comunitate.

Cu toate acestea, valoarea intrinsecă a teoriei este că a exclus sărăcia ca factor cauzal al criminalității sau delincvenței (o idee care a fost argumentul clasic pentru a explica fenomenul). Nu este vorba despre sărăcie. Este ceva ce are legătură cu psihologia, cu comportamentul uman și cu relațiile sociale. Un geam spart într-o mașină abandonată transmite o idee de dezinteres care încalcă codurile de coexistență, cum ar fi absența legii, a normelor, a regulilor, deoarece totul nu valorează nimic. Fiecare nou atac pe care îl suferă mașina reafirmă și înmulțește această idee, până când escaladarea actelor devine de neoprit, ducând la violență irațională.

O strategie bună pentru a preveni vandalismul, spun autorii, este de a rezolva problemele atunci când acestea sunt încă mici. Deci teoria face două ipoteze: 1) că infracțiunile mărunte și comportamentul antisocial vor scădea și 2) că infracțiunile de gradul I vor fi, ca urmare, prevenite. Criticile aduse teoriei tind să se concentreze exclusiv pe a doua ipoteză.

Teoria geamurilor sparte poate fi extrapolată la mai multe domenii ale vieții noastre de zi cu zi

Lectura pe care ne-o oferă această teorie poate fi extrapolată la mai multe domenii ale vieții noastre de zi cu zi. Dacă cineva ar picta graffiti pe fața casei și nu l-ai curăța curând, probabil în câteva săptămâni, casa ar arăta ca un muzeu de artă de stradală . La fel, dacă pe un trotuar se adună gunoi, foarte curând, se va acumula şi mai mult, şi în cele din urmă, oamenii vor începe să lase pungi întregi de gunoi pe trotuarul în cauză.

Acest lucru se aplică oricărei fațete a vieții personale, a ordinii publice, dar și oricărui alt domeniu, cum ar fi afacerile. Dacă o organizație sau o companie nu se ocupă de protocoale și de modul de a orîndui lucrurile, în cele din urmă acest mod de a acționa va fi transferat lucrătorilor și managerilor.

Un exemplu clar se găsește în corupție. Dacă sunt permise mici încălcări, acestea vor condiționa că tot mai mulți oameni vor efectua aceleași practici cu sume mai mari. Această laxitate trimite mesajul că aceste comportamente nu sunt grave, sunt chiar tolerate, deoarece nu există consecințe. Și, desigur, ceea ce este tolerat pentru unul ar trebui tolerat și pentru alții. Spirala negativă se instalează, iar mediul devine din ce în ce mai nesănătos. Impunitatea apare ca un cult și o tradiție invocată adesea „așa a fost întotdeauna, nimic nu se va schimba sub soare”: este o cultură care exclude orice practică de răspundere cu sancțiuni.

Metroul din New York, în anii 1980, era cel mai periculos loc din oraș. Luând ca referință teoria geamurilor sparte, pagubele stației de metrou au început să fie remediate. Murdăria a fost îndepărtată, au fost îndepărtate graffiti-urile, toată lumea a plătit și furtul mic a fost controlat. Rezultatul a fost că metroul a devenit un loc sigur.

În 1990, teoria a fost validată în practică de primarul New York-ului, Rudy Giuliani. Având în vedere rezultatele la metrou, tot la New York, a fost promovată o politică de „toleranță zero”. Pentru aceasta, toate încălcările legii și regulilor de coexistență au fost interzise, ​​iar curățenia și ordinea în comunități au fost promovate. Din nou, rezultatul a fost o scădere semnificativă a ratei criminalității. În decurs de câţiva ani schimbările realizate au fost recunoscute ca fiind foarte importante. Exemplul a fost preluat de primari din alte oraşe mari ale lumii.