Întârzierile în rambursarea obligațiilor de credit puteau genera un număr mare de datorii expirate și respectiv creșterea cerințelor băncilor în fonduri proprii.

Ca urmare a declanșării pandemiei COVID-19, statele membre UE au oferit sprijin imediat economiilor lor. Scopul a fost să mențină o lichiditate adecvată pentru întreprinderi și societăți comerciale în ideea  atenuării impactului imediat al înghețării bruște a activității economice. Din cauza diferitelor forme de izolare a populației, cum ar fi măsurile de blocare și distanțarea socială, o gamă largă a sectoarelor a fost afectată. Posibilele lipsuri de lichiditate și dificultăți privind plata la timp a angajamentelor financiare și de altă natură, atât pentru întreprinderi, cât și pentru persoane individuale (gospodării – HH), nu s-ar fi redus doar la activitatea economică, dar ar fi putut avea, de asemenea, un impact semnificativ asupra băncilor. Întârzierile în rambursarea obligațiilor de credit puteau genera un număr mare de datorii expirate și respectiv creșterea cerințelor băncilor în fonduri proprii.

Ca răspuns rapid la aceste riscuri în multe jurisdicții, autoritățile naționale și băncile au introdus moratorii legislative și nelegislative privind rambursările împrumuturilor pentru debitorii aflați în dificultate financiară, precum precum și schemele de garanție publică (PGS-urile). Autoritățile macroprudențiale au permis flexibilitatea necesară pentru ca băncile să funcționeze în limitele reglementărilor prudențiale acceptate. În plus, băncile centrale și-au extins programele de lichiditate, cum ar fi operațiunile de refinanțare pe termen lung (TLTRO) III ale Băncii Centrale Europene și Programul de cumpărare de urgență (PEPP). Toate aceste măsuri aveau un numitor comun: îmbunătățirea lichidității în economie și furnizarea setului de instrumente necesare băncilor pentru a permite continuarea acordării  de împrumuturi către NFC și gospodării.

Începând din iunie 2020, în UE, împrumuturile supuse PGS-urilor se ridicau la 181 miliarde EUR. Acest volum reprezintă 1,2% din totalul împrumuturilor raportate de bănci sau 1,6% din toate împrumuturile către gospodării individuale și NFC-uri. Marea majoritate a acestor împrumuturi (98%) erau împrumuturi nou create. Doar 2% dintre acestea au fost raportate ca împrumuturi restructurate. În general, PGS au scadențe reziduale mai lungi decât moratoriul. Aproximativ 44% din împrumuturi au avut garanții în vigoare cu o scadență reziduală cuprinsă între 2 și 5 ani, în timp ce alte 34% din împrumuturi a beneficiat de garanții cu o scadență reziduală cuprinsă între 6 luni și 1 an.

Conform raportului Asociației Europene a Băncilor (EBA) :

• Moratoriile și garanțiile publice aferente COVID-19 au oferit spațiu de respiro debitorilor și au permis băncilor să acorde noi împrumuturi multor companii afectate de criză.
• Împrumuturile în cadrul moratoriului pentru rambursarea împrumuturilor deja existente au fost semnificative în multe țări și au fost deosebit de răspândite pentru împrumuturile acordate IMM-urilor.
• Se așteaptă ca la expirarea moratoriului să existe creșteri ale împrumuturilor expirate și ale creditelor neperformante și, prin urmare, instituțiile și autoritățile de supraveghere ar trebui să monitorizeze cu atenție acest efect.
• Schemele de garanție publică (PGS) au sprijinit în principal împrumuturile către corporații nefinanciare (NFC) și au fost semnificative în anumite țări.

Împrumuturile sub moratoriu în sectoarele hotelier, educației și divertismentului au fost semnificativ mai mari decât media procentuală a împrumuturilor sub moratoriu în segmentul NFC.

În special, 27% din împrumuturile din sectorul serviciilor de cazare și alimentație publice au fost supuse moratoriu, cel mai înalt nive dintre toate sectoarele. În sectorul educației, divertismentului, serviciilor de sănătate, precum și în sectorul imobiliar, sectorul comerțului cu ridicata și cu amănuntul, mai mult de 10% din împrumuturi au fost supuse moratoriului de plată.

În total, 16% din împrumuturile IMM-urilor au beneficiat de moratorii, urmate de 12% din împrumuturile imobiliare și comerciale și 7% din creditele ipotecare rezidențiale. Utilizarea moratoriilor a fost răspândită pe scară largă între țări și bănci, câteva bănci raportând că aproape 50% din împrumuturile lor totale către NFC și cele personale au fost supuse moratoriului. Băncile cipriote, maghiare și portugheze au raportat cea mai mare pondere a împrumuturilor supuse moratoriului. Băncile franceze, spaniole și italiene au raportat cele mai mari volume de împrumuturi supuse moratoriului.

Începând cu iunie 2020, aproximativ 50% din împrumuturile sub moratoriu urmau să expire înainte de septembrie 2020, în timp ce 85% din împrumuturi urmau să expire înainte de decembrie 2020. Scadență cea mai scurtă a împrumuturilor supuse moratoriului de plată a fost înregistrată de băncile din Franța și Spania, de cealalta parte bănci din Suedia și Finlanda au raportat moratoriu pe credite cu scadențe de plată în a doua jumătate a anului 2021. Cu toate acestea, din cauza celui de-al doilea val al COVID-19, unele țări au a anunțat deja o prelungire automată a moratoriului dincolo de sfârșitul anului.

Aplicarea moratoriului nu declanșează automat starea de neperformanță a expunerii de  credit

Deși, conform EBA, aplicarea moratoriului nu declanșează automat starea neperformantă a expunerii de  credit, băncile sunt obligate să evalueze criteriul de probabilitate de plată pentru clasificarea expunerilor ca neperformante. În plus, un împrumut ar trebui să fie clasificat conform Standardului Internațional de Raportare Financiară (IFRS) 9 etapa 2 atunci când riscul de credit a crescut semnificativ. Prin urmare, este important ca dinamica activelor și calitatea împrumuturilor sub moratoriu să fie atent monitorizate chiar înainte de expirarea moratoriului.

Riscurile unui efect de pierdere la expirarea moratoriului, împreună cu prelungirea recesiunii economice, ar putea duce la o creștere bruscă semnificativă a nivelului creditelor neperformante. Continuarea sau persistența moratoriului poate avea, de asemenea, efectul secundar al unui risc sistemic financiar, deoarece debitorii pot dezvolta o cultură de „neplată” continuă. Astfel, băncile ar trebui să evalueze cu atenție acest lucru pentru a aborda mai eficient deteriorarea potențială a calității activelor.

Băncile cu o pondere mare a împrumuturilor sub incidența moratoriului, conform cerințelor reglementării existente, se pot confrunta cu provocări în evaluarea temeinică a calității acestor expuneri. În plus, aceste bănci s-ar putea confrunta cu limitări de resurse, deoarece este cu adevărat dificil de realizat evaluarea temeinică a tuturor expunerilor sub moratoriu și generat soluții de toleranță amiabilă într-o manieră proactivă, pentru a limita deteriorarea calității acestor expuneri.

Cu toate acestea, EBA estimează că în ciuda eforturilor menționate mai sus, limitările impuse actualmente, presiunea asupra ocupării forței de muncă și scăderea potențialului de consum vor continua să genereze o creștere a ratelor de neplată, efectele urmînd să le vedem în următoarele trimestre.