Ce este obsolescența planificată?
Cum a apărut noțiunea de obsolență planificată?
Obsolența produsului reprezintă o provocare majoră pentru durabilitate.
Cauzele Obsolescenței planificate
Cauzele Obsolescenței neplanificate
Cum afectează obsolența planificată generarea de deșeuri?
Mișcarea “Descreșterea” și obsolescența planificată
Consumatorii din toată Europa cer Apple compensare de 60 euro / iPhone 6 pentru obsolență planificată.
Mai multe asociații europene de consumatori, grupate în organizația Euroconsumers, au dat în judecată (02/12/2020) compania tehnologică Apple pentru obsolență planificată, limitând în mod deliberat viața utilă a modelelor iPhone 6, 6 Plus, 6S și 6S Plus.
Primele procese de acțiune colectivă au fost prezentate în Spania de Organizația Consumatorilor și Utilizatorilor (OCU), care cere despăgubiri între 99 și 189 de euro per telefon. Apoi, asociația belgiană Test Achats a făcut același lucru. Acestea vor fi urmate de acțiuni legale similare în Italia și Portugalia în următoarele săptămâni, a informat Euroconsumers într-un comunicat.
Potrivit declarației OCU, utilizatorii care aveau un iPhone 6, un iPhone 6 Plus, un iPhone 6S sau un iPhone 6s Plus și-au văzut dispozitivele începând să încetinească după o actualizare a software-ului Apple care vizează „mascarea” unei probleme în durata de viață a bateriei.
OCU acuză Apple de obsolența planificată deoarece, văzând aceste probleme de performanță ale dispozitivelor lor, utilizatorii au fost împinși să le înlocuiască prin cumpărarea altor dispozitive noi.
Organizația consideră că Apple „a ascuns informațiile utilizatorilor, încălcând astfel Legea concurenței neloiale și Legea generală a consumatorilor” și o acuză că a cauzat pagube morale utilizatorilor săi, „de la pierderea performanței dispozitivelor lor și că așteptările și gradul lor de satisfacție față de brand au fost frustrate ”.
OCU se bazează pe alte decizii similare care au fost luate în instanțele italiene și care au pedepsit „practicile comerciale înșelătoare” ale Apple, determinând compania să evite procesele pentru cauze similare în SUA și Franța prin acceptarea plății amenzilor.
Pentru toate acestea și după ce a contactat Apple și nu a primit un răspuns, OCU cere ca utilizatorii afectați de această problemă să fie despăgubiți cu sume cuprinse între 99 și 189 de euro, în funcție de model. Cifra va fi alcătuită din prețul bateriei și 10% din prețul de achiziție al telefonului mobil, care variază în funcție de model.
Care este reacția Apple?
Compania, la rândul său, nu neagă această acuzație, dar susține că o face pentru a compensa capacitatea mai limitată a bateriilor sale și pentru a preveni astfel supraîncărcarea și oprirea dispozitivelor, ceea ce, în orice caz, ar putea fi considerat o farsă.
Din același motiv, Apple s-a confruntat deja cu procese în Statele Unite, unde atât consumatorii, cât și unele autorități au considerat că ceea ce făcea compania prin încetinirea modelelor vechi era să le înrăutățească performanța și să încurajeze achiziționarea de telefoane și baterii noi.
Multinaționala a fost de acord să plătească în Statele Unite martie anul trecut 500 de milioane USD despăgubiri după un proces colectiv al utilizatorilor și în noiembrie încă 113 milioane USD ca urmare a unei acțiuni similare a guvernelor din 33 de state, în ambele cazuri după ce au ajuns la acorduri extrajudiciare. În luna mai, o instanță italiană a amendat deja Apple cu 10 milioane EUR pentru aceste activități. Amenda este ridicolă pentru o companie care tocmai a declarat profit de cca 57 miliarde USD în ultimul său an fiscal 2020. Dar este, de asemenea, conștientizarea faptului că obsolența este programată până la punctul în care, dacă telefonul nu se strică, încetinește automat.
Ce este obsolescența planificată?
Unii consideră că obsolescența programată este viața utilă pe care o fabrică sau o companie o acordă unui produs, atunci când această perioadă de viață utilă trece, produsul va deveni învechit, inutil. Alții îî dau o tentă conspirativă considerînd-o o politică comercială care implică planificarea în mod deliberat sau conceperea unui produs cu o durată de viață limitată, astfel încât acesta va deveni învechit sau nefuncțional după o anumită perioadă de timp. Aceasta a fost creată astfel încât consumatorul să fie obligat să cumpere același produs sau unul similar. Majoritatea produselor sunt „programate să moară” și, de multe ori, atunci când aceste dispozitive mor, este mai ieftin să fie achiziționat unul nou decât să fie reparat cel pe care îl avem deja. Astfel se consideră că obsolescența planificată asigură o cerere mare, prin urmare companiile au mai multe beneficii și o ofertă continuă. Acest lucru influențează foarte mult dezvoltarea economiei.
„Obsolența planificată este motorul secret al societății noastre de consum”, spune documentarul din 2010 „Cumpărați, aruncați, cumpărați”, de Cosima Danoritzer, care a provocat o reacție semnificativă în acea perioadă. Acest lucru se realizează bine cu lansarea periodică a unor modele mai moderne, încurajând într-o oarecare măsură dorința de „a fi la curent”, sau direct din cauza uzurii articolului.
Dincolo de controversele existente, realitatea este că multe mărci reduc costurile de producție ale articolelor lor pentru a le face mai accesibile consumatorului, reducând, de asemenea, calitatea acestora. Mentalitatea anumitor consumatori este, de asemenea, vinovată de această tendință, eliminând produsele care își îndeplinesc funcția de a dobândi altele puțin mai avansate. Potrivit Greenpeace: Apple, Samsung și Microsoft sunt campioni ai obsolenței planificate care ne obligă să consumăm compulsiv.
Cum a apărut noțiunea de obsolență planificată?
Istoria obsolescenței planificate datează din anii 1920, când președintele General Motors, Alfred P. Sloan, a conceput o strategie pentru a concura cu gigantul rival, Ford: împotriva efortului lui Henry Ford de a inunda Statele Unite cu Modelul său T, reînnoit progresiv pentru a oferi clienților noi o versiune mai bună. Sloan dorea ca proprietarii de mașini GM existente să îl schimbe pentru cel mai recent model, când cel vechi era încă în funcțiune, pur și simplu pentru că simțeau „o anumită nemulțumire față de vechile modele, comparativ cu cel nou ”.
Sloan a aplicat mașinilor sale conceptul modelului anual care era deja utilizat în industria bicicletelor. Cu toate acestea, viziunea inițială nu s-a concentrat pe durabilitate redusă; președintele GM a folosit termenul de „obsolență dinamică”, deoarece intenția sa era ca toți consumatorii să își vadă mașina ca fiind învechită în comparație cu noile modele și să o înlocuiască chiar și fără a fi nevoie.
Brokerul imobiliar Bernard London a fost cel care, într-un articol din 1932, a sugerat o modalitate de a stimula consumul pentru a rezista Marii Depresii: „Definiți perioadă de viață utilă a bunurilor de consum în momentul producției”. În titlul său, a folosit o expresie care nu era străină prntru comunitatea de afaceri de atunci: „Obsolența planificată”.
Lumea de afaceri deja aplica într-un fel planificarea în mod deliberat a producției cu o durată de viață limitată. În 1924, avea să aibă loc întâlnirea principalilor producători de becuri de la Geneva, sub egida cartelului Phoebus, al cărui scop era să împartă piața mondială. Această organizație a stabilit, de asemenea, un standard pentru durata becurilor: 1.000 de ore, comparativ cu 1.500 sau 2.000 care erau obișnuite până atunci. Cartelul i-a amendat pe cei care au produs produse de lungă durată. Dar, deși Phoebus a fost acuzat că este guvernat doar de scopul creșterii vânzărilor de becuri, adevărul este că inginerii au considerat că, după 1.000 de ore, eficiența a scăzut și risipa de energie a crescut, și aceste acuzații împotriva cartelului pentru a reduce durata doar pentru profit au fost respinse.
Unul dintre miturile despre obsolența planificată se referă la un bec: Centennial Light, faimoasa lampă de la stația de pompieri Livermore-Pleasanton, din California, care a fost aprinsă aproape neîntreruptă din 1901, fără a arde vreodată și care are propria cameră web. Becul din California a devenit icoana mișcării împotriva obsolenței planificate; dovada, spun unii, că este posibil să se realizeze produse care să reziste toată viața.
Cum poate funcționa atât de mult timp, când becurile mult mai moderne au o durată medie de viață de 2.000 de ore (cele cu halogen) sau 25.000 de ore?
Cu toate acestea, nu trebuie să negăm caracteristicile acstui bec în special. Un studiu a stabilit că filamentul, realizat din carbon și este de opt ori mai gros decât în mod normal, ceea ce face dificilă topirea acestuia. Oricum se face referire la ineficiență energetică a acestuia: se crede că inițial puterea sa era de 30 de wați; astăzi strălucește cu doar 4 wați și abia asigură luminozitatea. Lumina Centenarului este, fără îndoială, un venerabil supraviețuitor din zilele anterioare obsolenței planificate. Dar nu este modelul de produs pe care am vrea să îl cumpărăm astăzi. Prin urmare, există un compromis între viața produsului și consumul de energie.
Se spune că mașinile fabricate în anii 50 sau 60 pot avea până la dublul duratei de viață utilă a mașinilor de astăzi, durata acestor mașini nu depășește trei decenii. Un exemplu clar de obsolență planificată poate fi găsit în unele piese auto, cum ar fi frânele, care după un timp încep să-și piardă capacitatea.
Un alt produs în care putem găsi obsolescența programată este în ciorapii din nailon. În anii ’20, acești ciorapi durau atât de mult încît vânzările au scăzut. Astfel, au început să fie vânduți ciorapii pe care îi avem astăzi.
Obsolența produsului reprezintă o provocare majoră pentru durabilitate.
Reacția consumatorilor la reducerea deliberată a duratei de viață a produsului, precum și adoptarea obsolescenței psihologice este un subiect pentru a fi studiat separat. Cu toate acestea trebuie să delimităm (i) Obsolescența planificată și (ii) cea neplanificată.
Cauzele Obsolescenței planificate
(a) Evoluția tehnologică. O nouă generație de tehnologie face ca predecesorul său să fie învechit.
(b) Revoluții tehnologice. Într-o revoluție tehnologică, o nouă tehnologie îl înlocuiește pe predecesorul său.
(c) Forțele pieței. Cererea unei componente sau a unei tehnologii scade, iar producătorul consideră că este neeconomic să continue producția.
(d) Politici și restricții de mediu (legale). Directivele, normele și alte legislații impuse de guverne sau organisme juridice impun o schimbare sau încetarea producției.
(e) Factori comerciali. În cazul în care producătorul original își încheie în mod deliberat viața unui produs pentru a forța o modificare a celui mai recent produs al acestuia.
Factori ai Obsolescenței planificate în afaceri, care este determinată de companie sau de utilizatorii / clienții săi
-
- Funcțional. Atunci când un articol nu mai este capabil să-și susțină în mod eficient funcționarea necesară, în mod normal ca urmare a unei modificări a cerințelor.
- Economic. Când funcționalitatea unui articol poate fi realizată într-un mod mai eficient din punct de vedere al costurilor sau utilizarea continuă a acestuia nu mai este acceptabilă din punct de vedere al costurilor.
- Estetic (sau stil). Atunci când un articol nu mai este de dorit sau aspectul său nu este considerat adecvat (sau acceptabil) pentru mediul său.
Cauzele Obsolescenței neplanificate
(a) Alocare. Deși nu este cu adevărat învechit, acest lucru este cauzat de durate de livrare lungi ale produsului, rezultând o disponibilitate redusă sau nulă pentru o perioadă scurtă sau, în unele cazuri, lungă. Acest lucru poate fi cauzat de:
- Dezastre naturale. Fie deteriorarea unei instalații de fabricație, fie afectarea furnizării / distribuției de materiale necesare fabricării sale.
- Accidente de fabricație / eșecuri.
(b) Achiziționarea / restrângerea producătorului original. Fie când producătorul original este achiziționat de altul, iar linia de produse a acestora este oprită sau absorbită în linia de producție a noului producător sau în cazul în care producătorul devine insolvabil / falimentat și nu mai poate produce articole.
Cum afectează obsolența planificată generarea de deșeuri?
Reducerea deliberată a duratei de viață a produsului și devalorizarea simbolică a dispozitivelor apar în special în segmentul electronic.
Obsolența programată afectează consumatorii în diverse moduri, economic și psihologic, intrăm într-un ciclu, cumpărăm, folosim, aruncăm, cumpărăm, folosim, aruncăm și ajungem să ne dorim produse de care nu avem nevoie. Acest sistem prezintă, de asemenea, alte probleme, cum ar fi creșterea deșeurilor generate atunci când acest fenomen se repetă.
Durata de viață utilă a produselor precum televizoarele, telefoanele, frigiderele și alte produse a fost redusă, iar aceste produse au poluanți precum niveluri ridicate de plumb toxic. Multe companii asigură o întreținere ecologică a deșeurilor lor și unele companii oferă chiar și un serviciu în care vor avea grijă de eliminarea acestora, cu toate acestea, multe dintre aceste deșeuri cauzează poluarea mediului și afectează grav biodiversitatea și populația. Crearea de produse alternative din materiale biodegradabile, de rînd cu reciclarea, ar fi una din soluțiile cu efecte pozitive pentru mediu.
Mișcarea “Descreșterea” și obsolescența planificată
Toți criticii radicali ai obsolescenței programate au început o revoluție pe care o numim „Descreșterea”. Această miscare susține că trebuie să ne regândim valorile și economia și nu doar să îmbunătățim procesele de producție.
„Descreșterea” indică că într-o lume limitată, creșterea continuă nu este posibilă fără a depăși anumite limite de mediu. Din acest motiv singura soluție care pare viabilă este decreșterea, care nu este tocmai un termen negativ. Pentru a reduce daunele pe care le provocăm planetei, există o singură cale de ieșire, să învățăm să trăim cu mai puțin, prin urmare trebuie să realizăm o viață mai bună cu mai puțin. „Descreșterea” subliniază necesitatea de a reduce consumul și producția globală (metabolismul social) și pledează pentru o societate socială corectă și durabilă din punct de vedere ecologic, cu bunăstarea care înlocuiește PIB-ul ca indicator al prosperității.
