Cauze de creștere a populației

Ratele de fertilitate

Ratele mortalității infantile

Creșterea longevității și schimbarea structurii de vîrstă

Migrația

“The Lancet” contrazice prognozele ONU

Istoria arată că evoluția populației lumii nu a urmat întotdeauna ritmul actual.

Lumea a fost un pustiu demografic de milenii, deoarece numărul de locuitori abia a avansat cu o rată de 0,4% de la an la an între 10.000 î.Hr. și 1700, datorită mortalității infantile ridicate și a speranței de viață scăzute, așa cum se arată în graficul următor pregătit de Max Roser.

Mai exact, există două momente istorice care au marcat această evoluție:

• Pe de o parte, Revoluția neolitică, în care ființa umană începe să domine natura și apar agricultura și creșterea animalelor. Aceste progrese facilitează sedentarizarea populației și eliberarea forței de muncă pentru alte locuri de muncă legate, de exemplu, de meserii. Astfel există o creștere a populației la aproximativ 300 de milioane de ființe umane.
• Pe de altă parte, Revoluția Industrială, în care există o explozie a populației fără precedent până în acel moment. În secolul al XIX-lea populația s-a dublat și în secolul al XX-lea, chiar s-a triplat, ajungând la 6,0 miliarde în anul 2000. Progresele medicale, științifice și economice au dus la această creștere exponențială.

În 2011, populația lumii a atins 7.000 de milioane de oameni și, astăzi, planeta se îndreaptă spre 8.000 de milioane de oameni, în ciuda impactului pandemiei COVID-19 din noiembrie 2019.

Din secolul al XVIII-lea, coincizând cu nașterea și expansiunea treptată a capitalismului, această rată a început să crească substanțial, până a atins maximul istoric în 1968, când populația mondială a crescut cu 2,1% de la an la an. De atunci, însă, această avansare a încetinit treptat până la puțin peste actualul 1%.

Ideea este că această rată își va menține tendința descendentă în deceniile următoare, astfel încât populația mondială va crește doar cu 0,1% în anul 2100, conform noilor proiecții ale ONU. Prin urmare, umanitatea va atinge dimensiunea maximă la sfârșitul acestui secol. Populația s-a înmulțit cu mai mult de doisprezece din 1700 și cu opt din 1800. Numai în secolul al XX-lea s-a înmulțit cu patru, în timp ce în acest secol nu se va dubla, ceea ce va concluziona o creștere demografică lipsită de precedente.

La începutul secolului XXII, numărul ființelor umane se va stabiliza și ar putea chiar să înceapă să scadă. De fapt, nu este un fenomen nou la nivel local, deoarece 27 de țări sau zone au înregistrat o reducere a populației cu 1% sau mai mult din 2010, în timp ce în 2050 vor fi deja 55 de țări – în 26 dintre ele populația va scădea cel puțin cu 10%.

Pe de altă parte, la nivel global, nouă țări vor reprezenta mai mult de jumătate din creșterea populației pe care planeta o va înregistra până în 2050: India, Nigeria, Pakistan, Republica Democrată Congo, Etiopia, Tanzania, Indonezia, Egipt și Statele Unite. India va depăși China ca cea mai populată țară din lume în jurul anului 2027, în timp ce populația Africii subsahariene se va dubla. În schimb, regiunile care ar avea cea mai mică creștere a populației în această perioadă sunt Europa și America de Nord (2%), împreună cu Asia de Est și de Sud-Est (3%).

                Cauze de creștere a populației

Creșterea populației mondiale este marcată, conform ONU, de mai muți factori:

                Ratele de fertilitate

Potrivit datelor din studiul ONU World Populations Prospects, creșterea populației este foarte dependentă de tendințele ratelor de fertilitate. Se așteaptă ca nivelul de fertilitate mondial să treacă de la 2,5 copii pe femeie în 2019 la 2,2 în 2050.

                Ratele mortalității infantile

Acestea au scăzut în toate regiunile lumii, dar lumea nu este pe drumul cel bun pentru a atinge obiectivul de dezvoltare durabilă pentru mortalitatea infantilă.

Înainte de Revoluția Modernă, mortalitatea infantilă era foarte mare – un sfert din toți copiii au murit în primul an de viață, aproape jumătate au murit înainte de a ajunge la sfârșitul pubertății. În trecut, era foarte obișnuit ca părinții să vadă copiii morți, deoarece atât rata mortalității infantile cât și rata fertilității erau foarte mari. În Europa, la mijlocul secolului al XVIII-lea, părinții au pierdut în medie între 3 și 4 dintre copiii lor.

În ultimele două secole, toate țările din lume au făcut progrese foarte rapide împotriva mortalității infantile. Din 1800 până în 1950, mortalitatea globală s-a înjumătățit de la aproximativ 43% la 22,5%. Din 1950, rata mortalității a scăzut de cinci ori la 4,5% în 2015. Toate țările din lume au beneficiat de acest progres.

                Creșterea longevității și schimbarea structurii de vîrstă

În ultimele decenii, speranța de viață a crescut considerabil și această tendință va continua: prognoza este să ajungă la 77,1 ani în 2050 (în prezent, în jur de 73). În ciuda acestui progres, trebuie remarcat faptul că există în continuare un decalaj foarte mare față de țările cel mai puțin dezvoltate.

Vârsta mediană globală a crescut de la 21,5 ani în 1970 la peste 30 de ani în 2019. Defalcarea populației globale în funcție de vârstă arată că un sfert (26%) are mai puțin de 14 ani, 8% au vârsta peste 65 de ani, în timp ce jumătate din lume populația este vârsta de muncă cuprinsă între 25 și 65 de ani.

Scăderea natalității și creșterea speranței de viață se reflectă, de asemenea, într-o îmbătrânire tot mai mare a populației la nivel mondial. Până în 2050, 16% din populația globală va avea peste 65 de ani, în creștere față de 9% în prezent. Această evoluție va fi deosebit de notabilă în Europa și America de Nord, unde 25% dintre oameni vor avea 65 de ani sau mai mult. De asemenea, în 2018, pentru prima dată în istorie, persoanele în vârstă de 65 de ani și peste au depășit numărul copiilor sub vârsta de cinci ani, iar ONU proiectează că populația în vârstă de 80 de ani și peste se va tripla, de la 143 milioane actuale la 426 milioane până la mijlocul secolului .

Drept urmare, numărul persoanelor în vârstă de muncă va scădea, de asemenea, la nivel global, comparativ cu cei peste 65 de ani. În Japonia, această rată este astăzi 1,8, cea mai mică din lume, în timp ce alte 29 de țări, în principal din Europa și Caraibe, prezintă rate sub 3. Acest studiu prezice că 48 de țări vor înregistra rate sub 2 în 2050, ceea ce va sfârși generând tensiuni serioase în finanțele publice din cauza creșterii accentuate a cheltuielilor asociate asistenței medicale, pensiilor și protecției sociale pentru persoanele în vârstă.

Aceste două tendințe sunt mai pronunțate în economiile avansate în ansamblu și în China. Economiile considerate mai puțin dezvoltate, care la începutul anilor 1950 reprezentau 68% din populația lumii, găzduiesc astăzi 84%. Dintre economiile emergente, a doua cea mai importantă, India cu 1,38 miliarde de locuitori în prezent, nu oferă o preocupare specială: cu 1,5 miliarde va depăși cele 1,460 pe care le va avea China la sfârșitul acestui deceniu. În India, populația considerată tânără (între 15 și 29 de ani) depășește astăzi 360 de milioane de oameni, mai mult decât întreaga populație a Statelor Unite. În alte economii emergente, îngrijorarea este, de asemenea, mai mică, atunci când observăm că populația tânără continuă să crească. Continentul african este singurul care nu preocupă în acest sens, deoarece va continua să mențină o creștere relativ intensă în restul secolului. Mai puțin va fi cea din America Latină. Astfel, conform estimărilor ONU, în 2050, 1 din 4 locuitori ai lumii vor locui în Africa Subsahariană.

 Cea mai deranjantă evoluție va fi cea a populației europene. În 2021 va ajunge la maximum 748 de milioane de oameni, iar în 2037 America Latină va avea deja mai multă populație. Aproape toate creșterile nete a populației lumii în următorii treizeci de ani vor proveni din țări mai puțin avansate. În 2050, europenii, vor avea cel mai mare raport de dependență – numărul persoanelor în vârstă de muncă, sub 65 de ani, peste cei în vârstă de muncă – va fi cel mai mare din lume, 75%. 

                Migrația

Migrația din mediul rural spe cel urban influențează tendința de a procrea. Locuitorii urbani tind să aibă mai puțini copii – și până în 2050, vor exista încă 2,5 miliarde de oameni care vor trăi în orașe la nivel global.

Migrația internațională este un factor mai puțin influent decât alții meționați mai sus, dar are și relevanța sa. De fapt, acele țări care găzduiesc un număr mare de refugiați sau migranți economici (între 2010 și 2020, paisprezece țări sau zone au avut un flux net de peste un milion) pot oferi speranță de viață mai lungă noilor veniți.

                “The Lancet” contrazice prognozele ONU

Deși încrederea zadarnică în progres este periculoasă, marile politici internaționale vizează pregătirea pentru suprapopulare. Dar dacă ne-am uita greșit la date? „Populația lumii nu va ajunge niciodată la 9 miliarde de oameni. Va atinge maximul de 8 miliarde în 2040 și apoi va scădea„, a explicat Jørgen Randers, un demograf norvegian cunoscut pentru munca sa asupra suprapopulării.

În mod similar, profesorul Wolfgang Lutz și colegii săi demografi de la Institutul Internațional pentru Analiza Sistemelor Aplicate din Viena prezic că populația umană se va stabiliza până la mijlocul secolului și apoi va începe să scadă.

Un raport al Deutsche Bank prevede că populația planetară va atinge maxim 8,7 miliarde în 2055 și apoi va scădea la 8 miliarde până la sfârșitul secolului.

ONU reneagă opinia acestor experți, bazându-se pe autoritatea experienței. „Ne imaginăm că țările care au în prezent niveluri mai ridicate de fertilitate și niveluri mai scăzute ale speranței de viață vor face progrese în viitor într-o manieră similară, la o viteză similară, cu aceea ce au experimentat țările în trecut”, spune John Wilmoth, directorul diviziei de populație a ONU. „Totul se bazează pe experiența din trecut”.

Dar demografii disidenți consideră că acest lucru este greșit, în primul rând pentru că ONU nu reușește să explice o scădere accelerată a fertilității ca urmare a urbanizării. În 2007, pentru prima dată în istoria omenirii, majoritatea oamenilor din lume trăiau în orașe. Astăzi deja 55%. În trei decenii, vor fi două treimi.

Kenya este un exemplu, deși nu este singurul. Peste 75% din populație are abonamente la dispozitive mobile. În ultimele trei decenii, populația urbană a țării s-a dublat la 32%. Și pe măsură ce se urbanizează, rata fertilității Keniei scade: de la 8 în 1960, conform cifrelor Băncii Mondiale, la 3,4 astăzi, potrivit unui nou studiu al ratelor globale de fertilitate publicat în noiembrie anul trecut în Lancet.

Studiul recent realizat de The Lancet contrazice deasemenea  prognozele ONU care prevedeau că până în anul 2100 vor exista 11,2 miliarde de oameni pe planetă. Pentru prestigioasa revistă, tendința de creștere va atinge apogeul în 2060 și, ulterior, va scădea la 8.800 de milioane în 2100. Motivul? Îmbunătățirea nivelului educațional al femeilor și un acces mai mare la contracepție.

Deja, aproape două duzini de țări sunt din ce în ce mai mici în fiecare an, de la Polonia la Cuba sau Japonia, care a pierdut aproape 450.000 de oameni în 2018. În aceste țări, femeile au mai puțin de 2,1 copii, în medie, pentru ca o populație să rămână stabilă. Declinul populației ar fi și mai accentuat dacă nu ar fi crescut constant speranța de viață.

Rata fertilității în Marea Britanie este de 1,7. Cea mai mare creștere a populației din Marea Britanie astăzi este rezultatul imigrației internaționale, potrivit Office of National Statistics. Fără imigranți, Marea Britanie ar intra în cele din urmă într-o eră de declin al populației.

Recenta măsură aprobată de președintele chinez, Xi Jinping, reprezintă o schimbare majoră în politica sa nașterii, determinată de îmbătrânirea rapidă a populației sale și de provocarea socială și economică pe care aceasta o implică.

Știrea privind relaxarea politicii doi-trei copii, vine la scurt timp după publicarea datelor recensământului, care au arătat o scădere accentuată a natalității. Rata natalităţii în 2020 (10,48 la 1.000) a scăzut la cel mai mic nivel de la înfiinţarea Chinei comuniste, în 1949.

După trei decenii de ”politică a copilului unic”, China şi-a relaxat reglementările în 2016, însă nu a reuşit să relanseze natalitatea.

Motivele scăderii natalităţii sunt multiple, între altele o scădere a numărului căsătoriilor, o scumpire a locuinţelor şi educaţiei sau o fertilitate mai tardivă a femeilor, care îşi privilegiază mai mult cariera.

La celălalt capăt al piramidei vârstelor, China înregistra în 2020 peste 264 de milioane de persoane în vârstă de peste 60 de ani – de patru ori mai mult decît populaţia Franţei. Acest grup de vârstă constituie 18,7% din totalul populaţiei – o creştere cu 5,44 puncte procentuale faţă de recensământul din 2010.

Problema este că, fără modele exacte ale modului în care funcționează demografia, nu putem înțelege structura tendințelor (sau când se vor schimba). De exemplu, rata natalității în Filipine este foarte similară cu cea din SUA în anii 1960. Am putea concluziona că tranziția demografică își urmează cursul normal; adică un nivel mai înalt de dezvoltare generează o rata natalității mai scăzută. Asa este. Detaliul este în ritm. Astfel, în timp ce SUA au avut nevoie de 160 de ani pentru a trece de la 3,7 copii pe familie la 2,7, Filipine a făcut acest lucru în 15 ani.

Cu toate acestea, având în vedere oricare dintre aceste scenarii, este clar că vor fi necesare decizii adaptative. De exemplu, cele care vizează garantarea sistemelor publice de pensii, cum ar fi extinderea vârstei de pensionare, generarea unor stimulente mai mari pentru rata natalității și, desigur, îmbunătățirea sistemelor de sănătate și a adaptărilor urbane, printre altele. Dar nu mai puțin important, va fi necesar să se schimbe atitudinile față de migrație.

Conform profesorului Emilio Ontiveros, „Dacă trăim mai mult, dacă lucrăm în condiții mai bune în fiecare zi, dacă economiile noastre sunt din ce în ce mai „externalizate”, mai puțin dominate de industria tradițională și de sectorul primar, este rezonabil să se revizuiască acel termen convențional de viață utilă, care este vârsta.  Dar nu numai pentru că este necesară sustenabilitatea necesară a sistemelor publice de pensii, ci pentru că este cerută de părțile interesate sau de instituțiile aflate în așteptare pentru a asigura utilizarea capitalului uman. Consolidarea sistemelor de sănătate face parte, de asemenea, din aceste noi priorități. Și nu în ultimul rînd, creșterea raportuluii între lucrătorii activi și cei care vor rămâne în viață, inclusiv prin permeabilitatea către fluxurile migranționale.”

Aceste raționamente ar fi viabile pentru strategii pe termen scurt și mediu, iar modelele alternative pe temen lung ar depinde de schimbările socioculturale și tehnologice, de evidențele dacă planeta va continua să crească, să stagneze sau să rămână pustie.

Citește:

Consecințele creșterii populației

Experimentul “Universul 25”